Acasă » Trending » Judecătoarea condamnată pentru că a luat mită de la Bercea Mondial, în permisie, acasă, de sărbători

Judecătoarea condamnată pentru că a luat mită de la Bercea Mondial, în permisie, acasă, de sărbători

De: Elena Ailuțoaei 04/01/2020 | 19:18
Judecătoarea condamnată pentru că a luat mită de la Bercea Mondial, în permisie, acasă, de sărbători

Fosta șefă a Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, condamnată în 2017 la închisoare cu executare într-un dosar de luare de mită, trafic de influență, spălare de bani și fals în declarații, a venit acasă, din închisoare, de Anul Nou, putând petrece astfel câteva ore alături de familie. (VEZI AICI: Judecătoarea lui Bercea Mondial, 8 ani de închisoare)

„Prieteni dragi, acesta este bradul care m-a așteptat (pentru câteva ore) acasă. Îmi era tare dor! Îmi este foarte dor de voi toți. Vă mulțumesc tuturor acelora care m-ați vizitat. Și acelora care mi-ați scris! Și acelora care ați fost lângă familia mea! Acelora care mi-ați transmis gândurile voastre bune și acelora care v-aţi rugat!

Acum ştiu (și sunt mândră de asta!) cât de plăcut este să ți se simtă absența aproape mai tare decât prezența! Scrisorile, vizitele și gândurile voastre mi-au dat multă putere! Sunt mândră de familia mea, de voi și de mine! Mă simt un om complet și pentru că am iertat tot și pentru că i-am înțeles pe cei care au plecat.

Ei oare cum se simt? Suntem oameni, cu bune și rele … Vă mulțumesc pentru că existați în viața mea, fie că ați rămas, fie că sunteți trecători! Vă iubesc pe toți și nici o închisoare nu va reuși să-mi ia aceste trăiri. .. La mulți ani, fericire și liniște! „, a postat fosta judecătorare pe pagina de socializare.

Fosta preşedintă a Tribunalului Olt, Carmen Marinescu, a fost condamnată la opt ani de închisoare, fiind găsită vinovată că a primit mită de la Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru a dispune cercetarea sa în libertate.

Carmen Marinescu a fost condamnată la opt ani de închisoare după ce a fost găsită vinovată pentru trafic de influenţă, luare de mită, spălare de bani şi fals în declaraţii.

O mită de 200.000 de euro

Judecătoarea a primit mită în valoare de 200.000 de euro de la Anghel Sandu pentru a-l cerceta în stare de libertate în dosarul în care acesta era acuzat că şi-ar fi înjunghiat nepotul, dar şi pentru a pronunţa o soluţie favorabilă pe fond.

În acelaşi dosar au fost acuzaţi şi soţul judecătoarei, dar şi un avocat, care au primit condamnări de trei şi, respectiv, trei ani şi jumătate după gratii.

Procurorii au spus că, după ce șefa Tribunalului a primit mita, judecătoarea şi soţul ei au cumpărat mai multe bunuri materiale, care au fost confiscate. (NU RATA: Bercea Mondial, obligat să se califice într-o meserie)

Carmen Marinescu a fost trimisă în judecată de procurorii DNA în luna mai 2015, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să respingă apelul faţă de decizia luată de Curtea de Apel Craiova.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Pare o glumă, dar nu e! Ce salarii oferă un hotel de 4 stele din Mamaia, cameristelor, pe perioada sezonului estival 2024
Pare o glumă, dar nu e! Ce salarii oferă un hotel de 4 stele din...
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a făcut doi copii
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
WOW! Ea e “nora” Nadiei Comăneci! Cât de frumoasă e tânăra cu care se iubeşte fiul marii gimnaste a României
WOW! Ea e “nora” Nadiei Comăneci! Cât de frumoasă e tânăra cu care se iubeşte...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O româncă din India spune adevărul despre relația dintre Salman Khan și Iulia Vântur: „Mama lui a declarat că Iulia...”
O româncă din India spune adevărul despre relația dintre Salman Khan și Iulia Vântur: „Mama...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și un gest de umanitate din partea noastră”
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
GALERIE FOTO Cele mai ciudate ținute care au șocat publicul la controversatul Eurovision 2024
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Salariul minim NU mai crește de la 1 iulie 2024! Guvernanții s-au răzgândit. Care este noul termen pentru majorări
Salariul minim NU mai crește de la 1 iulie 2024! Guvernanții s-au răzgândit. Care este...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem fi perfecți. Așteaptă-ți zânul perfect aici și mai stai mult și bine.”
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Acestea sunt cele mai periculoase orașe din lume. Infractorii mișună pe străzi
Acestea sunt cele mai periculoase orașe din lume. Infractorii mișună pe străzi
Ce să pui în fursecuri ca să-ți iasă mai bune ca la cofetărie. Un simplu ingredient te face să nu te mai poți opri din mâncat
Ce să pui în fursecuri ca să-ți iasă mai bune ca la cofetărie. Un simplu...
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19 mai
UNGARIA a dat ordin. Șoferii români care au INTERZIS peste graniță. Se aplică din 19...
Măruță a ajuns de urgență la spital. Problema gravă cu care se confruntă. Mesajul dureros de pe patul de suferință
Măruță a ajuns de urgență la spital. Problema gravă cu care se confruntă. Mesajul dureros...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Lupte crâncene în nord-estul Ucrainei. Peste 30.000 de militari ruşi sunt implicaţi în atacul asupra regiunii Harkov
Lupte crâncene în nord-estul Ucrainei. Peste 30.000 de militari ruşi sunt implicaţi în atacul asupra...
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau milioane de pensionari
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau...
Apple și Google promit alerte de urmărire. Oricine se va putea feri de spionaj
Apple și Google promit alerte de urmărire. Oricine se va putea feri de spionaj
Mihaela Bilic, secretul sănătății. Cum este bine să consumi alimentele: crude sau preparate termic?
Mihaela Bilic, secretul sănătății. Cum este bine să consumi alimentele: crude sau preparate termic?
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Cum au fost întâmpinați fiii vrăjitoarei Sidonia după ce au ieșit din închisoare. Autorii crimei din Padina, așteptați cu muzică și șampanie
Cum au fost întâmpinați fiii vrăjitoarei Sidonia după ce au ieșit din închisoare. Autorii crimei...
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au poprire pe bunurile comune. Cum au ajuns cei doi soți în această situație gravă
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au poprire pe bunurile comune. Cum au ajuns cei doi...
Obiectele din camera de hotel pe care nu le poți lua după ce pleci. Mulți le consideră că li se oferă drept cadou
Obiectele din camera de hotel pe care nu le poți lua după ce pleci. Mulți...
Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani
Doliu în presa din România. A murit la doar 43 de ani
×